Bogdan Francu Avocat

“Clientii nostri sunt pe primul plan: succesul lor este masura succesului nostru”

Cabinetul  de avocatura, apartine Baroului Galati, aflandu-se la a treia generatie de avocati. Serviciile prestate de cabinetul nostru sunt caracterizate in primul rind pe profesionalism si seriozitate.

I Abordare – Ubi ius ibi remedium – unde exista norme de drept exista si o cale de rezolvare
Urmarim o abordare ampla si complexa a fiecarui caz in parte – pornind de la identificarea si individualizarea cerintelor specifice ale clientilor si pana la acordarea de consultanta legala si servicii de indrumare.
Vom oferi clientului o opinie legalã, onestã cu privire la consecintele de fapt si juridice ale cazului investigat, în limitele informatiilor furnizate de acesta.
Munca noastra se bazeaza pe un set de principii ferme:
• devotament fata de obiectivele clientilor nostri;
• serviciu rapid, adaptat ritmului lumii de afaceri;
• atitudine activa fata de client, anticipandu-i cerintele, oferindu-i la timp solutii clare si pragmatice;
• perspectiva ampla si atentie la detaliu, in forma si continutul muncii noastre, respectand standardul ridicat de calitate;

daunele morale – daune nepatrimoniale

Scopul daunelor morale este foarte bine reliefat într-o decizie a ÎCCJ care a statuat – citez – ”Este unanim acceptat că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conţinut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conţinut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalităţii umane (dreptul la viaţă, la integritate fizică, la onoare şi demnitate).
Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.
Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea aceloraşi raţiuni, pentru care sunt admise şi aşa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deşi nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate – deşi nici acest aspect nu este de neglijat – cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută şi acordată………………..” Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011.

Astfel, după cum există sau nu posibilitatea evaluării bănesti directe a prejudiciului, se face deosebire între :

- prejudiciu patrimonial, evaluabil în bani,  care poate fi material sau corporal si  dă dreptul la acordarea de daune materiale 

- prejudiciu nepatrimonial, neevaluabil în bani,  care dă dreptul la acordarea de daune morale 

În noul cod civil,  Art. 1391 vorbeste despre ”Repararea prejudiciului nepatrimonial” ceea ce reprezintă, fără îndoială, un veritabil progres faţă de vechea reglementare.

”(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.
(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.
(5) Dispoziţiile art. 253-256 rămân aplicabile.”

În esenţă, prejudiciile nepatrimoniale  sunt acele consecinţe dăunătoare, fără valoare economică, reprezentând durerea psihică cauzată prin vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii unei persoane sau prin atingerea adusă drepturilor aferente personalităţii unui cetăţean sau unei persoane juridice. Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani (daune morale) pentru trauma suferită, iar nu prin reparare, acestea neavând o valoare materială (a se vedea L. Pop, Teoria obligaţiilor, 2000, p. 208-212) si fiind imposibil de înlocuit cu o compensatie bănească sau de acoperit în totalitate printr-o sumă de bani.

Noul Cod civil consacră în art. 1391 posibilitatea despăgubirii pentru aceste categorii de daune, ceea ce reprezintă, fără îndoială, un veritabil progres faţă de actuala reglementare.  Până la aparitia noului cod civil,  în absenţa unei definiţii legale şi stabilirii criteriilor de cuantificare a despăgubirilor, soluţiile jurisprudenţiale au fost variate, ceea ce a creat un sentiment de insecuritate pentru cei care au încercat să obţină asemenea despăgubiri în justiţie.

Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunţată în recurs,  referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale, prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanţa de judecată prin evaluare. Totusi, în opinia mea, unele probe se pot administra si chiar este indicat,  pentru a ajuta instanta  să facă o justă si corectă individualizare a cunatumului daunelor morale ce urmează a fi acordate.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit.

Privitor la stabilirea cuantumului daunelor morale (prejudiciului nepatrimonial) Ordinele CSA sunt repere clare atât pentru instantele de judecată cât si pentru asiguratori, deoarcece acestea au aderat la ele prin negocieri si au semnat anumite limite de despăgibiri. Astfel în Ordinul CSA 5/2010  se prevede ca limită – citez – ” Pentru accidente produse în anul 2011, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.” Aceiasi terminologie, de limita, o regăsim și la ordinul  14/2011 momentan în vigoare.
Legiuitorul însă nu vorbeste despre această limită, dacă este limita superioară sau limita inferioară, la care este obligat asiguratorul.
Pentru o corecta interpretate putem să ne folosim însă pe lângă logica juridică, de anumite texte de lege. Este de notorietate că aceste ordine au stabilit sume din ce în ce mai mari de la an la an. Ordinul CSA 5/2010 a abrogat ordinul precedent CSA 8/2008. În acest ordin se stabileste la art 24 – citez – ART. 24
(1) Limitele minime de despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
.………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
(3) Pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru anul 2008, la un nivel de cel puţin 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru anul 2009 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de cel puţin 1.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru anul 2010 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de cel puţin 2.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.”

Astfel, dacă în anul 2010 limita minimă prevăzută de ordinul CSA 8/2008,  este de 2.500.000 euro pentru deces, este logic că suma prevăzută în ordinal 5/2010 de 3.500.000 euro este limita inferioară si nu limita superioară, iar acordarea unei sume vădit mai mici ar determina întradevăr o îmbogătire fără justă cauză dar pentru asigurator și un profit nejustificat.Aceiasi logică o putem sustine si la Ordinul CSA 14/2011.

Dar, mergand si pe ideea ca acea suma este limita maxima, de lege ferenda totusi, ar trebuie stabilita si o limita minima. Totusi, sa primesti in unele cazuri pentru decesul unui membru al familiei suma ridicola, derizorie de 80.000 lei este intradevar o imbogatire fara justa cauza a asiguratorui

Un studiu efectuat de Federația Asiguratorilor Europeni a arătat ca -cităm “În ultimii cinci ani, cele mai mari două daune plăite în baza polițelor RCA  au fost  înregistrate in Marea Britanie și in Germania. Valoarea fiecăreia a depășit 25 milioane euro. În cele mai multe tări din Vestul Europei, cea mai mare daună plătită se situează între 5 și 10 milioane euro. Romania fiind o țara europeana trebuie sa asigure un nivel al despăgubirilor morale intru-un cuantum apropiat de cel european.”

DIRECTIVA 2000/26/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului prevede la punctul 8 din expunerile de motive  - citez - ”Se recomandă completarea sistemului instituit prin directivele 72/166/CEE, 84/5/CEE (2) și 90/232/CEE (3) pentru a garanta părților vătămate în urma unui accident de circulație un tratament comparabil, oricare ar fi locul din comunitate în care s-a produs accidentul; în ceea ce privește accidentele care intră sub incidența prezentei directive și produse într-un alt stat decât cel de rezidență al părții vătămate, există lacune în ceea ce privește soluționarea cererilor prezentate de către părțile vătămate”

Despre practica unitara

- Asigurarea  caracterului unitar al practicii judecătoreşti este  impus  şi de  principiul constituţional  al   egalităţii cetăţenilor  în faţa  legii şi implicit a autorităţii judecătoreşti.  Aceste principii  ar  fi  grav  afectate  dacă soluţiile instanţelor judecătoreşti, în cauze similare,  ar fi diferite  şi chiar  contradictorii. De asemenea, însusi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră că practica judiciara unitară este esentiala pentru cresterea încrederii în actul de justitie. În acest sens s-a si constituit Comusia de unificare a practicii judiciare, din cadrul CSM.   Practica neunitară, este sancţionată explicit prin dispozitivul cauzei  BEJAN contra României, astfel jurisprudenţa  divergentă, are ca  si  consecinţa  afectarea  principiului siguranţei  juridice,  definit ca  unul dintre  elementele  fundamentale  ale  statului de  drept.  Aceiasi opinie o regăsim și în  decizia dată  în cauza Pădureanu contra  României .  “Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare si Verificare a recomandat înca din 2010 României, si aceasta s-a obligat, ca Înalta Curte de Casatie si Justitie să functioneze mai eficient ca instantă de casatie si să se ocupe de unificarea jurisprudentei întrucât, potrivit raportorilor, reformele nu sunt suficient de aprofundate pentru a combate cu succes efectele practicii neunitare, în detrimentul justitiabilului si decredibilizarii actului de justitie”  Read the rest of this entry »

Custodia unică având ca motiv distanta dintre domiciliile parintilor

Nu există o practică unitară privitoare la custodia unică, însă, în majoritatea motivelor care s-au conturat, încă dinaintea aparitiei noului cod civil putem enumera : violenta unui parinte, consumul de alcool în exces, droguri ceea ce ar putea fi un exemplu negativ pentru minor, tendinte de pedofilie, etc. Totusi, a fost foarte putin dezbătută situatia cea mai des întâlnită în ptactică. respectiv distanta dintre părinti. Deci când ambii părinti sunt capabili să ofere o educatie si o crestere adecvată minorului, dar locuiesc în tări diferite sau chiar orase din aceiasi tară, dar, situate la distante mari unul de altul.   Reiterez mai jos aspecte dintr-o motivare pe care am folosit-o si pentru care am obtinut castig de cauză, unde am solicitat custodia unică conform art 398 C civ .  ”Întadevăr noul Cod civil statueaza ca regulă custodia comună, însă la art 398 C. civ,  prevede  pentru  motive întemeiate, avândnd în vedere interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să poată fi exercitată și de către un singur  părinte.  De fapt, articolul 398 nu prejudiciaza nici interesul minorului si nici nu aduce atingere drepturilor celuilat părinte. Tocmai din aceste considerente legiuitorul la alin 2 prevede că părintele necustodian păstrează dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului. Read the rest of this entry »

Arestare preventiva in baza pericolului pentru ordinea publică

În Codul de procedură penală sunt înscrise, după drepturile pe care le restrâng, două categorii de măsuri preventive şi anume: reţinerea şi arestarea preventivă a învinuitului şi a inculpatului, care sunt măsuri privative de libertate şi obligarea de a nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara, obligaţii care constituie măsuri limitative de drepturi.
Conform art 136 CPP  aplicarea oricărei măsuri preventive, se poate lua numai în cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiune pe viată sau închisoare si doar în scopul de a se asigura buna desăsurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Arestarea preventivă este o măsură exceptională si este cea mai drastică măsură preventivă. Ea se poate dispune dacă sunt  întrunite condiţiile prevăzute de art.143, alin 1, teza finală  din CPP şi să existe probe din care să rezulte vreunul din cazurile prevăzute de  art.148 CPP. Read the rest of this entry »

Încredintare minor conform noului cod civil – custodia -

Odată cu aplicarea noului cod civil, care acum include si codul familiei, a dispărut institutia încredintării minorului, considerată căzută în desuetudine. Astfel, pe vechiul cod al familiei, încredintarea minorului se făcea doar către unul din părinti, care avea singur drept de decizie asupra  copilului încredintat, celălalt părinte având doar un drept de supraveghere. În prezent, în cazul neîntelegerilor, minorul rezultat din căsătorie sau concubinaj i se stabileste domiciliul la unul din părinti și ca regulă se aplică custodia comună, sens în care autoritatea părintească se exercită de către ambii parinti. Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. – regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi („custodie comună”). – excepţia: când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi (părinte custodian). În această situaţie, celălalt părinte (părinte necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut și educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

- în mod cu totul şi cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.

Precizări

D-na Caroline Forder cu ocazia Conferinței “Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie” (15-16 Oct 2009, Bucuresti” a declarat ”Custodia comună este gândită să amelioreze consecințele divorțului și separației și să dea ambilor părinți dreptul de a se implica. În același timp există și o parte negativă a custodiei comune. Dacă părinții chiar nu sunt în stare să se înțeleagă și nu vor face altceva decât să se contrazică în prezenta copiilor, asupra exercitării drepturilor lor parentale, atunci există riscul de a îi face rău copilului. Recomandările psihologice și sociologice atrag atenția asupra faptului că nu divorțul sau separarea cauzează efecte psihologice negative copilului ci conflictele și certurile. În aceste cazuri, în general, se consideră că este mai bine ca un părinte să aibă custodie iar celalalt drept de acces”

Locuinţa copilului după divorţ

Art. 92 din noul cod civil prevede privitor la domiciliul minorului – citez - ”(1)Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.
(2)În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.
(3)Prin excepţie, în situaţiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi şi la o instituţie de ocrotire.
(4)Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum şi domiciliul persoanei puse sub interdicţie judecătorească, este la reprezentantul legal.”

părinţii se pot înţelege însă asupra locuinţei copilului după divorţ;

- dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuința la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

- în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili ca acesta să locuiască la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea supraveghează copilul şi îndeplinesc tot ce este necesar pentru sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

- Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti, locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi. În cazul în care părinţii nu se înțeleg cu privire la aceste aspecte instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu.

Logodna în noul cod civil

  Institutia logodnei a fost introdusă de noul cod civil. Astfel, din 1 octobrie 2011 logodna produce efecte juridice. Deci vorbim doar de logodna încheiată după data de 1 octombrie 2011

Încheierea logodnei

Condiţiile de fond pentru a încheia o logodnă sunt, de principiu, aceleaşi ca pentru încheierea căsătoriei, respectiv:

- consimţământul liber şi personal al logodnicilor; vârsta minimă 18 ani sau, pentru motive temeinice, 16 ani, cu încuviinţarea părinţilor sau tutorelui; persoana să nu fie logodită; persoanele care se logodesc să fie de sex diferit (logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie);

Este oprită logodna între tutore şi persoana minoră care se află sub tutela sa, precum şi a alienatului mintal şi a debilului mintal. De asemenea, este interzisă logodna între rudele în linie dreaptă (între părinţi şi copii sau între bunici şi nepoţi), precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (între fraţi şi surori, între unchi/mătuşi şi nepoţi de frate/soră, între verii primari, cu excepţia existenţei unor motive temeinice când instanţa se va pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acest sens). Read the rest of this entry »

Cauta in site
Reclama
November 2014
M T W T F S S
« Apr    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Reclama